„Nu mai țipa asa tare! Te-am rugat să faci liniște! Rugăm faceți liniște între orele 13-17 și 22-09!”

Vă sună cunoscut, nu? Atât de cunoscut, încât nu mai facem nici un efort să înțelegem ce inseamnă liniștea.

Ne place să ne plimbăm in pădure sau să ascultăm valurile mării. Ne place liniștea sufletească. Nu ne place, însă, deloc să facem liniște.

Noi am descoperit că nu știam să facem liniște. Dacă din exterior ni se cerea să facem liniște, în interior simțeam presiune. Urâm regulile. Bine, ne și plac, căci ne ajută să fac ordine. Ne asociam cu oameni cărora le plăcea zgomotul sau acceptau zgomotul. Ne enervau oamenii liniștiți. Nu puteam înțelege de ce nu vorbesc: aveau clar o problemă.

Un astfel de om tăcut este una din fetele mele. Vorbește foarte puțin și caută mereu liniștea. Când m-a invitat la yoga mi s-a părut distractiv să fiu cu ea. Și am mers.

Inspiri și expiri. Și urmărești gândurile sau sentimentele cum vin și pleacă. Așa am cunoscut vidul, liniștea din capul meu. Păi și daca nu mai urmărește gândurile, ce face capul meu?

Am început să observ. Cu deschidere și curiozitate. Am descoperit cum apar soluțiile când pun întrebări și aștept în liniște. Am început să caut liniștea. Este așa ușor – pui o întrebare și apoi, după un timp de liniște și atenție vine răspunsul. Uneori mă scoală noaptea din somn. Răspunsul.

La început a fost distractiv. Apoi am început să întreb ce altceva mai face liniștea? În câte feluri pot primi răspunsuri? Cât de grele pot fi întrebările? Și am început să mă cunosc pe mine. Uneori alerg printre nori. Alteori mă încălzesc sub o rază de soare. Ma bucur de ce văd, simt, aud. Nu e liniște si totuși e liniște. În acest spațiu mă găsesc pe mine. Mereu aflu ceva nou care îmi trezește sufletul. Văd o întâmplare din viața mea. Nu știu dacă este adevărată sau nu. întâmplarea. Trăirea întâlnirii, însă, trezește în mine ceva. Ca o energie. Care energie mă ajută apoi să înțeleg ușor experiențe pe care ieri nici nu le concepeam. O energie care aduce o transforMARE.

Zilele acestea am descoperit un fel de a mă centra, în liniște. M-am întâlnit din nou cu mine, așa cum nu m-am mai întâlnit. Sunt un punct. Cât gămălia unui ac. În gămălia aceea aud doar liniștea celulelor din corpul meu. Oare ce știe să facă această nouă stare de liniște? Ce pot construi cu ea? Acum aștept în liniște un răspuns. Și în timp ce aștept, simt energia care se ridică din acest mic punct. E ceva nou și totuși familiar. Unde am mai întâlnit-o? Da, este energia care îmi susține implementarea proiectelor.

În meta-morfoza creăm astfel de spații. În interiorul și în exteriorul nostru. Ne conectăm. Cu noi înșine și unii cu alții. Din aceste spații generăm creșterea și cunoașterea. Care ne duc la libertatea de a alege. Ce este mai bine pentru noi și lumea din jur.

Primul pas? Liniștea. Al doilea pas? Liniște. Al treilea pas? Unic pentru fiecare dintre noi.

Clara